Stagiari noi la AGE

În baza Acordului de colaborare între Instituția Publică „Agenția de Guvernare Electronică” (AGE) și Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), un grup de tineri, studenți la facultatea „Calculatoare, Informatică și Microelectronică”, specialitatea „Calculatoare și rețele”, vor beneficia de un program de stagii la AGE.
Stagiarii, alături de mentorii lor: Octavian Godonoga, Vasile Mustuc, Maxim Calpacci și Svetlana Macrinici, desemnați din rândurile specialiștilor în guvernare electronică, vor însuși din experiența de lucru a angajaților AGE și vor participa la diverse activități, fiind implicați și în anumite procese, pentru aprofundarea cunoştinţelor teoretice acumulate în cadrul programului de studii şi pentru formarea unor abilități practice în domeniile de interes pentru care au optat.
În prima zi la AGE, tinerii au purtat discuții cu directorul AGE, Olga Tumuruc, și alți experți, care le-au făcut o scurtă prezentare a activității AGE, le-au adus la cunoștință planul de activitate în timpul stagiului și modalitățile de implicare a stagiarilor în diferite echipe de lucru. De asemenea, studenții au avut parte de o sesiune de brainstorming despre comunicare și munca în echipă, angajament, proiecte de voluntariat și impactul acestora în dezvoltarea personalității unui angajat. Stagiarii s-au arătat interesați și dornici să afle cât mai multe din „bucătăria” echipei de e-guvernare, să acumuleze experiență și să parcurgă ore practice de lucru împreună cu dezvoltatorii de produse digitale.
Durata programului de stagii este de 4 săptămâni, timp în care cei 6 tineri vor fi familiarizați cu diverse proiecte din domeniul dezvoltării tehnologiilor informaționale, a procesului de e-Transformare a guvernării și altele ce țin de digitalizarea serviciilor guvernamentale. Vor fi antrenați în activități ce țin de dezvoltarea sistemelor informaționale, sisteme de gestiune a bazelor de date, dezvoltare de software, arhitecturi pentru proiectarea produselor și platformelor create în cadrul AGE. Pe parcursul programului de stagii, mentorii vor supraveghea realizarea sarcinilor practice și vor evalua nivelul competenţelor profesionale obţinute de stagiari, precum şi rezultatele acestora.
După parcurgerea cu succes a stagiului, tinerii specialiști vor putea aplica la funcțiile vacante din cadrul instituției.







