Schimbul electronic de date între entitățile publice contribuie la dezvoltarea și menținerea infrastructurii naționale a datelor spațiale

Infrastructura națională a datelor spațiale reprezintă tehnologii, politici publice, standarde şi resurse umane necesare pentru a colecta, procesa, stoca, distribui și a susține utilizarea eficientă a datelor geospațiale. Pentru colectarea datelor continuă şi întreținerea acestor, schimbul de informații şi colaborarea instituțiilor responsabile de luarea deciziilor în acest domeniu sunt esențiale.
În acest sens, Autoritatea de Cartografie și Cadastru al Regatului Norvegiei în colaborare cu Agenția Relații Funciare și Cadastru au organizat în perioada 26-28 septembrie curent atelierul de lucru cu genericul ”Crearea Infrastructurii de Date Spațiale”.
În cadrul atelierului regional, Olga Tumuruc, Consultant juridic la Agenția de Guvernare Electronică a vorbit despre avantajele platformei de interoperabilitate pentru dezvoltarea Infrastructurii naționale a datelor spațiale, cadrul legal recent aprobat în scopul unei mai bune reglementări a procesului de schimb de date, dar și despre provocările tehnologice soluționate o dată cu implementarea schimbului de date prin intermediul platformei MConnect.
Atelierul a reunit experți din Moldova, Georgia, Kârgâzstan, Ucraina și Norvegia care au discutat despre importanța colectării datelor, distribuția și utilizarea acestora pentru luarea deciziilor în beneficiul societății, precum și despre colaborarea între instituții pentru crearea şi schimbul de date şi ce tehnologii sunt utile în acest efort.



