RM ESTE INTEGRATĂ LA CIRCUITUL UE DE EXPERTIZĂ ÎN DOMENIUL E-GUVERNĂRII

Reprezentanți ai Centrului de Guvernare Electronică și Centrului pentru Telecomunicații Speciale au efectuat în perioada 21-22 martie o vizită la instituțiile europene în vederea schimbului de experiență în domeniul guvernării electronice.
La Bruxelles, specialiștii moldoveni au avut întrevederi cu Directorul general pentru informatică din cadrul Comisiei Europene, Francisco Garcia Moran și experți de la Serviciul federal public pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Belgia (FEDICT).
Au fost discutate chestiuni legate de interoperabilitate și racordarea la cadrul european de interoperabilitate, securitatea informațională și modelul de livrare a serviciilor electronice.
Aceste acțiuni se înscriu în eforturile Chișinăului de integrare europeană.



