AGE își consolidează parteneriatul pe plan internațional
Studierea experienței internaționale și implementarea celor mai bune practici în domeniul transformării digitale reprezintă un aspect important în agenda de digitalizare a Republicii Moldova. Prioritățile curente în acest domeniu și posibilitățile de cooperare și participare la programele de asistență implementate de partenerii externi au fost discutate astăzi, 1 februarie 2022, în cadrul întrevederii Vicepremierului pentru digitalizare, Iurie Țurcanu cu Ambasadoarea Estoniei în Republica Moldova, Ingrid Kressel, și membrii delegației estoniene, reprezentanți ai Centrului Estonian pentru Dezvoltare Internațională (Estonian Centre for International Development - ESTDEV) și ai Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, aflați într-o vizită de lucru în țara noastră.
Din partea Centrului Estonian pentru Dezvoltare Internațională în componența delegației au fost: Kadri Maasik, Director Executiv, Tiina Ilsen, șef al Departamentului Parteneriatului Estic și Marika Kundla, manager proiect. Iar din partea Ministerului estonian de externe - Kadi Metsandi, Director Birou pentru dezvoltarea cooperării, Mari Liis Sulg, Referent pe regiunea Parteneriatului Estic și Maari Ross, Specialist șef pe evaluarea impactului.
La întrevedere a participat și conducerea instituțiilor publice subordonate vicepremierului pentru digitalizare: Olga Tumuruc, director al Agenției de Guvernare Electronică, Mircea Eșanu, director al Agenției Servicii Publice și Gheorghe Pantaz, director al Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.
Participanții la întrevedere au examinat perspectivele de dezvotare a cooperării bilaterale moldo-estoniene, dar și multilaterale, în cadrul unor proiecte internaționale, având în vedere experiența vastă a Estoniei în domeniul digitalizării, precum și oportunitățile oferite de Centrul Estonian pentru Dezvoltare Internațională - autoritate instituită recent în scopul susținerii statelor membre ale Parteneriatului Estic și celor cu aspiratii de aderare la UE în promovarea reformelor.
Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu a punctat direcțiile principale de activitate a echipei guvernamentale în domeniul digitalizării, între care se numără: e-sănătatea, e-educația, digitalizarea economiei și a activității antreprenoriale, dar și asigurarea securității cibernetice, ca factor de bază pentru asigurarea funcționalității sistemelor informatice și a încrederii din partea populației în soluțiile digitale.
La rândul său, Ambasadoarea Estoniei în Republica Moldova, Ingrid Kressel a reiterat sprijinul constant al țării sale pentru Republica Moldova, menționând că relațiile între cele două țări sunt excelente, iar domeniul digitalizării și guvernării electronice se află pe lista priorităților în dezvoltarea cooperării moldo-estoniene.
În context, s-a discutat despre agenda vizitei de documentare la Tallinn a vicepremierului Iurie Țurcanu și a unui grup de funcționari din cadrul instituțiilor publice implicate în proiecte digitale din Republica Moldova, care este planificată pentru luna februarie curent, la invitația părții estoniene. Scopul vizitei este schimbul de experiență și studierea proiectelor și soluțiilor digitale care au fost dezvoltate în Estonia și care pot fi aplicate în țara noastră, fiind adaptate la necesitățile Republicii Moldova.