MPay a înregistrat plăți în volum de peste un miliard de lei
MPay a înregistrat plăți în volum de peste un miliard de lei

Plățile electronice oferă avantaje considerabile pentru o societate modernă, transparentă și dinamică iar beneficiile acestora se reflectă asupra tuturor părților implicate într-o tranzacție de la consumator – până la companii, bănci și chiar instituțiile de stat.
În prezent, guvernele devin tot mai animate în încurajarea sistemelor de plăți electronice, țintind, în primul și în primul rând facilitarea accesului cetățenilor la serviciile publice.
Serviciul guvernamental de plăți electronice MPay este un exemplu în acest sens, fiind lansat în septembrie 2013 la momentul actual a înregistrat circa 2,5 milioane de tranzacții, valoarea cărora a depășit un miliard de lei.
MPay oferă posibilitatea de a achita cu orice mijloc de plată legal, disponibil în Republica Moldova.
•carduri bancare;
•terminale de plată;
•sisteme e-banking;
•plăți în numerar (în cazul plăților în numerar, cetățenii se pot adresa la ghișeele băncilor conectate sau la oficiile Poștei Moldovei).
Reamintim că MPay oferă cetățenilor posibilitatea de a achita on-line impozitul pe bunurile imobiliare fără a se deplasa la ghișeele băncilor și a aștepta în cozi interminabile. Achitînd impozitul pînă la data de 30 iunie curent, cetățenii vor beneficia de reducerea de 15 % prevăzută de legislația fiscală în vigoare. Pentru a achita impozitul accesați mpay.gov.md și selectați achitarea impozitului pe bunuri imobiliare.
