Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică” anunță concurs de angajare pentru suplinirea postului vacant de Manager de proiect/produse
Instituția publică „Agenția de Guvernare Electronică” anunță concurs de angajare pentru suplinirea postului vacant de Manager proiect /produse
I. Context general:
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) este instituția publică care activează la nivel central și este responsabilă de implementarea politicilor statului în următoarele domenii de competență: modernizarea serviciilor guvernamentale, e-Transformarea guvernării, schimbul de date și interoperabilitatea sistemelor informatice, auditul de securitate cibernetică a autorităților statului la nivel central, coordonarea achizițiilor în domeniul TIC în vederea asigurării eficienței, corectitudinii, transparenței și demonopolizării achizițiilor statului în acest sector. AGE (2018) activează la nivel central din 2010 Centrul de Guvernare Electronică (CGE) și a fost creată în scopul stabilirii unui cadru instituțional, legal, coerent și predictibil pentru dezvoltarea societății informaționale, prestării către cetățeni a unor servicii publice de calitate, precum şi asigurării implementării serviciilor electronice în diverse sectoare.
II. Obiectivul postului:
Managerul de produs este responsabil de întreg ciclul de viață al produselor informatice ale AGE puse în sarcina acestuia, de la dezvoltarea conceptului și a modelului de business (business case), până la proiectarea, elaborarea, testarea experimentală, exploatarea și dezvoltarea continuă a acestora. De asemenea, managerul de produs va urmări promovarea continuă a produselor, realizarea obiectivelor de adopție/utilizare de către potențialii beneficiari, precum și satisfacția utilizatorilor în raport cu produsul, pentru toate canalele și categoriile de utilizatori.
III. Responsabilitățile de bază ale funcției:
- Elaborarea și actualizarea viziunii și a strategiei de dezvoltare pe termen mediu și lung a produsului și comunicarea acestei strategii părților interesate.
- Asigurarea dezvoltării și actualizării conceptului și modelului de business (business case) al produsului, care conține, printre altele, următoarele informații de bază:
- descrierea produsului, a beneficiilor acestuia și a funcționalităților de bază,
- foaia de parcurs privind dezvoltarea produsului,
- modelele de cost/comercial, funcțional, operațional, de promovare;
- responsabilitățile instituționale ale părților implicate în dezvoltarea și exploatarea produsului,
- cadrul contractual și juridic aferente exploatării produsului;
- Asigurarea elaborării și actualizării documentelor administrative, tehnice și operaționale aferente produsului;
- Identificarea și gestionarea partenerilor și furnizorilor cheie pentru dezvoltarea și funcționarea produsului;
- Colectarea continuă a cerințelor funcționale de la clienții (beneficiarii) potențiali ai produsului;
- Gestionarea procesului de dezvoltare continuă a produsului, în conformitate cu conceptul și modelul de business, bugetul disponibil și nivelul convenit de calitate;
- Gestionarea aranjamentelor inter-instituționale pentru dezvoltarea și buna funcționare a produsului, inclusiv a contractelor și acordurilor cu partenerii, beneficiarii și furnizorii, după caz;
- Evaluarea și planificarea resurselor, inclusiv resurse umane, date, bugete, etc. necesare pentru dezvoltarea continuă și funcționarea corespunzătoare a produsului;
- Identificarea fluxurilor de încasări/venituri pentru produs;
- Elaborarea bugetului aferent exploatării, promovării și dezvoltării continue a produsului;
- Utilizarea eficientă a resursele alocate pentru funcționarea și dezvoltarea continuă a produsului;
- Planificarea și monitorizarea activităților operaționale a produsului;
- Asigurarea mecanismelor adecvate de suport a utilizatorilor produsului;
- Gestionarea activităților legate de lansarea și promovarea continuă a produsului sau versiunilor noi ale acestuia, pentru a asigura utilizarea în masă a produsului;
- Coordonarea cu echipa tehnică, juridică, financiară, de achiziții, resurse umane etc., a activităților necesare pentru gestionarea eficientă a produsului;
- Alte sarcini / activități relevante pentru gestionarea produselor, asigurând respectarea cerințelor actelor normative și standardelor în domeniul gestionării produselor.
IV. Condiții de participare la concurs
Cerințe obligatorii
• Cetățenia Republicii Moldova și domiciliul permanent în Republica Moldova;
• Studii de licență sau masterat în unul din următoarele domenii: informatică, inginerie, telecomunicații, economie, administrarea afacerilor sau administrație publică, în cadrul unei universități naționale sau internaționale;
• Minimum 5 ani de experiență generală de management. Experiența de management în domeniile guvernării electronice, tehnologiilor informaționale, dezvoltarea și administrarea produselor (inclusiv non-IT) și/sau a liniilor de business va constitui un avantaj;
• Abilități excelente de comunicare scrisă și vorbită, în limbile română și engleză. Cunoașterea limbii ruse va constitui un avantaj;
Cerințe preferate
• Experiența anterioară de marketing și promovare a produselor și serviciilor;
• Experiență anterioară de dezvoltare a afacerii;
• Experiență anterioară în managementul proiectelor;
• Experiență de dezvoltare a produselor software utilizând metodologia agile;
• Certificarea internațională în managementul proiectelor (PMP, PRINCE2 sau echivalent);
• Cunoașterea agendei de guvernare electronică;
• Experiența cu organizațiile de dezvoltare și/sau reforma sectorului public.
Calități și competențe necesare:
• Viziune strategică, abilități analitice, gândire creativă;
• Marketing și promovarea produselor și serviciilor;
• Abilități de dezvoltare a afacerilor;
• Spirit de echipă, abilitatea de a negocia și de a identifica soluții;
• Pasiune, spirit de inițiativă și angajament față de valorile instituției;
• Nivel înalt de responsabilitate și disciplină;
• Abilități de planificare și auto-organizare, prioritizarea independentă a sarcinilor și respectarea termenelor-limită;
• Abilități de întreținere a dialogurilor la nivel multi-cultural, respectând principiile de bază ale incluziunii sociale, echității sociale și diversității pe bază de gen, religie, grup etnic.
V. Pentru participare la concurs se depune următorul dosar:
1. Scrisoare de intenție prin intermediul căreia se va explica interesul față de funcție și contribuția profesională care poate fi adusă de către candidat la suplinirea postului vacant;
2. Curriculum Vitae după modelul EUROPASS care poate fi accesat la acest link (https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae) și care va include obligatoriu următoarea declarație: „Datele înscrise în CV sunt veridice, accept verificarea acestora”.
Dosarul urmează a fi depus până la data de 08 noiembrie 2021, ora 17:00, la adresa de email hr@egov.md. Tot la această adresă pot fi transmise și mesaje de clarificare cu referință la concursul de angajare.